Skip to content
Povesti Scurte

Povești scurte pentru copii. Momente magice în cuvinte puține.

Povesti Scurte

Povești scurte pentru copii. Momente magice în cuvinte puține.

April 20, 2020May 2, 2020

La arme !

Veniți, viteji apărători ai țării!
Veniți, căci sfânta zi a răsărit:
E ziua mare a reînălțării
Drapelului de gloanțe zdrențuit!
Veniți din toate unghiurile zării,
Să cucerim ce-avem de cucerit!
La arme, cei de-un sânge și de-o lege!
La arme, pentru neam și pentru rege!
Când Patria ne cheamă sub drapel,
Datori sunt toți copiii ei s-alerge,
Să-l apere, să moară pentru el!

Ce credeți voi, noroade nesătule,
Că nu ne poartă grijă Cel-de-Sus!
N-am înfruntat noi năvăliri destule
Din miazănoapte, răsărit și-apus!
Adună-ți, rege, oștile și du-le
La biruință-așa cum le-ai mai dus!
La arme, cei de-un sânge și de-o lege!
La arme, pentru neam și pentru rege!
Când Patria ne cheamă sub drapel,
Datori sunt toți copiii ei s-alerge,
Să-l apere, să moară pentru el!

Cu-al nostru sânge-am scris al nostru nume
În cartea gloriosului trecut:
Și mulți dușmani ar vrea să ne sugrume,
Dar până când mai stau Carpații scut
Acel ce ne va șterge de pe lume
Să știe toți că încă nu-i născut!
La arme, cei de-un sânge și de-o lege!
La arme, pentru neam și pentru rege!
Când patria ne cheamă sub drapel,
Datori sunt toți copiii ei s-alerge,
Să-l apere, să moară pentru el!

Să știe toti că un popor nu moare
Când veacuri a luptat necontenit —
Și-i scris în cartea celor viitoare
Că va să vină ceasul preamărit,
Când mândru străluci-va-ntre popoare
Ca soarele, aici, în răsărit!
La arme, cei de-un sânge și de-o lege!
La arme, pentru neam și pentru rege!
Când Patria ne cheamă sub drapel,
Datori sunt toți copiii ei s-alerge,
Să-l apere, să moară pentru el!

Cântare patriotică și Legende istorice cântare patrioticăLa arme

Post navigation

Previous post
Next post

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

©2025 Povesti Scurte | WordPress Theme by SuperbThemes