În beciul cu morţii, Ion e frumos.
Întins gol pe piatră, c-un fraged surâs.
Trei nopţi şobolanii l-au ros
Şi gura-i băloasă ca de sacâs.
Când cioclu-l ridică-n spinare
Ion parc-ar fi de pământ.
De-l pui poate sta în picioare
Dar braţul e moale şi frânt.
În ochii-i deschişi, o lumină,
A satului unde-i născut,
A câmpului unde iezii-a păscut,
A încremenit acolo străină.
Departe de vatră şi prins de boieri,
Departe de jalea mămuchii,
Pe trupu-i cu pete şi peri
În cârduri sunt morţi şi păduchii.