Skip to content
Povesti Scurte

Povești scurte pentru copii. Momente magice în cuvinte puține.

Povesti Scurte

Povești scurte pentru copii. Momente magice în cuvinte puține.

May 4, 2020June 9, 2023

Desaga

– Tot ce este vietate, spuse Joe, într-o zi,
Să poftească-aici la tronu-mi, fiind liber a grăi
Dacă i-am zidit făptura, pe-undeva, nepotrivit,
Căci doresc să-ndrept eroarea, fără vorbă, negreşit.
Hai, începe tu, maimuţo, cea dintâi a cuvânta
Şi compară frumuseţea orişicăror animale
Cu cea a fiinţei tale.
Spune-ne, eşti mulţumită?
– Cum să nu, răspunde ea,
N-am şi eu ca ele, oare,
Tot atât, patru picioare?
De privesc oricând portretu-mi,
Văd că-i fără de cusururi,
Însă fiindcă mi se cere ca să dau părerii curs,
Am să spun că-aşa cum este chipul fratelui meu urs
E neterminat, se vede, şi la fel va fi de-a pururi.
Ursul când vorbi, la rându-i, nu se plânse despre sine,
Ci-ncântat de forma-i, spuse că se simte foarte bine.
– Cât priveşte elefantul – spuse ursul – se cuvine
Coada să-şi mai prelungească,
Din urechi să-şi mai cioplească;
E diform, urât, în fine.
După-aceea, elefantul, gândul vrând să şi-l prezinte,
După capu-i înţelept,
Socoti că este drept
Să se poarte-asemeni celor ce vorbiseră-nainte.
Ca atare,
Arătă ce deformată lui balena îi apare.
Şi furnicii, după-aceea, ce îi dete-n cap să zică?
Spuse că e uriaşă faţă de-altă gâză mică.
Dar văzând tot ce prin minte şi prin inimă le trece,
Tuturor din faţa-i Joe ordin le dădu să plece.
Şi cu toate astea-n lume nu-i ca omul un alt soi.
Suntem lincşi faţă de alţii şi soboli faţă de noi.
Orişice greşeală-a noastră ne-o iertăm fără sfială,
Iar pe-a altora o scoatem cât mai iute la iveală.
Ne uităm în jurul nostru nu cu-aceiaşi ochi cu care
Ne privim noi fiecare.
Ne-a-nzestrat pe toţi natura, dându-ne câte-o desagă
Tuturor de ieri şi astăzi pentru existenţa-ntreagă –
Lipsurile noastre, toate,
Ni le rânduim la spate
Şi-ale altora le ducem numa-n faţă aşezate.

Jean de La Fontaine DesagafabulăJean de La Fontainepovești pentru copii

Post navigation

Previous post
Next post
©2025 Povesti Scurte | WordPress Theme by SuperbThemes