Skip to content
Povesti Scurte

Povești scurte pentru copii. Momente magice în cuvinte puține.

Povesti Scurte

Povești scurte pentru copii. Momente magice în cuvinte puține.

May 4, 2020June 9, 2023

Cei doi catâri

Doi catâri pe-o cale:
Unu-ovăz purtând,
Celălalt, cu banii taxelor pe sare.
Tare mândru-acesta de ce-avea-n spinare,
O altă povară n-ar fi vrut nicicând.
Cu un pas semeţ călcând,
Tot suna din clopoţel; –
Vine-o ceată de duşmani,
Să-i ia sarcina de bani,
Se reped asupra lui,
Şi-l lovesc în chip şi fel,
Trag de frâu, pe loc îl ţin,
Pentru el scăpare nu-i
Şi lovit se zbate-n chin.
– Asta e – atunci a zis –
Ceea ce mi s-a promis?
Semenul ce-n urmă vine
Scapă de răufăcător,
Iar eu zac aici şi mor.
Celălalt catâr i-a spus:
– Nu e totdeauna bine
Să ai treburi prea înalte.
Dacă-ndeplineai la moară
Rosturi ca şi mine-ncalte,
N-ai fi fost acum răpus.

Jean de La Fontaine Cei doi catârifabulăJean de La Fontainepovești pentru copii

Post navigation

Previous post
Next post
©2025 Povesti Scurte | WordPress Theme by SuperbThemes